„ Atunci când doi oameni cooperează pentru a rostogoli o piatră , pe care niciunul nu ar putea să o miște singur , au apărut rudimentele administrației. Această acțiune simplă are cele două caracteristici de bază ale ceea ce s-a numit ulterior administrație. Există un scop – mutarea pietrei , și o acțiune comună – mai multe persoane care iși unesc puterile pentru a îndeplini ceva ce nu s-ar fi putut face fără o astfel de combinație. În sensul cel mai larg administrația publică poate fi definită ca activitatea unui grup pentru indeplinirea unor scopuri comune. ” Am definit administrația ca fiind un conportament de grup cu ajutorul cooperării. De asemenea , termenul de administrație este folosit într-un sens mai restrâns pentru a se referi la acele „ modele de comportament comune multor tipuri de grupuri care cooperează și nu depind nici de scopurile specifice pentru care cooperează , nici de metodele tehnologice specifice pe care le folosesc pentru îndeplinirea scopurilor.” Altfel spus , exemplificând după modelul de mai sus , putem spune că separat cei doi indivizi puteau găsi alte metode de a muta piatra fără să aibă o colaborare. În altă ordine de idei , mediul cel mai propice este cel democratic, aflat în continuă schimbare și după cum spunea si Robert Dahl „ Indiferent de forma pe care o va lua , democrația succesorilor noștri , nu va fi , și nici nu poate fi democrația predecesorilor noștri ” . Întradevăr , felul cum evoluează democrația influiențează și felul cum funcționează administrația publică , iar felul cum funcționează administrația publică se răsfrânge într-un mod de viață. Legat de acest lucru transparența din administrația publică reprezintă cea mai arzătoare problemă cu care se confruntă cetățenii la adresa acesteia. Asemănări conform cărora „ aparatul administrativ este mai mult decât o simplă unealtă a guvernanților ” sau faptul că „ administrarea constă în utilizarea chibzuită , raională și eficentă a resurselor umane , materiale și financiare disponibile la un moment dat , în scopul obținerii unor rezultate maxime cu eforturi minime ” aduc în prim plan importanța transparenței decizionale , și mai mult decât atat asigură succesul guvernării.
” Fiind stat membru al Uniunii Europene , inevitabil ne vom raporta la acest lucru. La nivelul altor țări transparența decizională este reglementată diferit , în funcție de sistemul legislativ specific. Astfel există state precum Ungaria a căror Constituție conține prevederi explicite în acest sens. În altele , cum este și cazul Poloniei , ele sunt incluse în legea accesului la informațiile de interes public. În Franța , participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor a fost întărită prin prevederi specifice privind accesul la deliberările consiliilor municipale. Marea Britanie nu are o lege specială privind transparența procesului decizional la nivel central , ci numai la nivel local. ” Nu putem uita nici de tările în curs de democratizare, cum este si cazul Republicii Moldova , manifestă un interes particular pentru reglementarea prin lege speciale a participării cetățenilor la procesul de luare a deciziilor , deși de multe ori acesta este pur formal. Deși se pretinde și chiar începe să devină un stat democratic , transparența decizională ocupă încă un loc pe agenda politică guvernamentală , fiind din punctul meu de vedere un impediment major în evoluția democratică pe care și-o doresc.
În România Transparența decizională este redată prin legea 52/2003 privind transparența decizinală în administrația publică , care urmărește atât informarea cetățenilor cu privire la deciziile luate cât și informarea și atragerea lor la dezbaterile publice cu privire la deciziile ce vor fi luate. Conform textului de lege , legea are drept scop atât „ să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean , ca beneficiar al deciziei administrative” , cât si „ să stimuleze participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative ” și nu în ultimul rând „ să sporească gradul de transarență la nivelul întregii administrații publice.” Putem observa că textul de lege are cele mai nobile intenții de transparență la nivelul deciziilor , dar apare inevitabil întrebarea care este în același timp și o afirmație : Care dintre aceste lucruri sunt respectate și care ar fi motivul principal pentru care în practică această lege nu este respectată în totalitate? Ei bine , răspunsul la o asemenea întrebare poate trece granițele cunoștințelor noastre în sensul că în ultimul timp s-au dezvoltat anumite practici de „ înșelătorii legale pe bani publici” din partea statului cu cauze foarte obscurate de nevoia guvernanilor pentru a deține puterea și a o folosi mai mult sau mai puțin în scopuri proprii. „ Din totalul actelor normative emise în România , majoritatea covârșitoare sunt creația puterii executive. Dincolo de normele emise direct de guvern prin intermediul ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență , marea majoritate a legilor adoptate de parlament sunt inițiate de guvern , fiind redactate în cadrul instituțiilot administrației publice (...) Tot acest corp de legislație apare și este frecvent modificat fără implicarea celor interesați ” Chiar și luând în considerare vechimea textului citat , maniera în care s-au emis ordonanțe s-au s-au emis legi , se pare că a rămas la fel ca la nivelul anului 2002. Așadar , legea transparenței rămâne în românia un bun pe care cetățenii încă nu știu sau nu își doresc să il valorifice.
Putem privi problematica corupției din mai multe de vedere , însă cel mai important ar fi să tratăm pe scurt corupția ca și „moștenire” a sistemului Ceaușist. Este iportantă o asemenea analiză , deoarece la fel cum spunea si George Santayana „ cine nu-și cunoaște trecutul , este condamnat sa-l repete ”. „ Asumarea răspunderii pentru crimele trecutului constituie unui dintre cele mai dificile momente ale trecerii de la dictatură la democrație deoarece este determinată nu numi de factori obiectivi ci și emoționali ” spunea cunoscutul Ion Mihai Pacepa într-una din scriirele sale. Corupția guvenamentală de astăzi poate fi considerată drept moștenirea sistemului comunist , într-o Românie în care era cenzurată orice fel de exprimare liberă și disimulate toate canalele prin care erau luate deciziile publice.
După cum am văzut , administrația publică înseamnă pe scurt unirea forțelor pentru realizarea binelui colectiv , și de aici apare inevitabila întrebare : Ce reprezintă corupția în acest proces , și cum poate aceasta să destabilizeze corecta funcționare a acesteia? ”. În primul rând ar fi firesc să definim fenomenul de corupție , dar luând în considerare că „ există o dilemă continuă referitoare la cum conceptualizăm definim și comparăm conceptul corupției între culturi de-a lungul istoriei ” . Pe înțelesul tuturor , după cum aș defini eu acest fenomen , corupția este „ înfruptarea ” cu o bucățică din banii publici a funcționarului public în scopuri personale. Deși foarte bine explicitată în codul penal , mai ales odată cu intrarea României în Uniunea Europeană , „ până în acest moment , legislația penală română nu conține o reglementare care să incrimineze corupția sau să definească acest concept. ” Totuși , putem defini corupția ca „ o formă de abuz de încredere , în general unul care implică puterea publică , în scopul obținerii unor beneficii private ce deseori , dar în nici un caz întotdeauna , iau forma banilor .” Trecând peste delimitare si definire conceptuală , mai important ar fi însă de remarcat care sunt motivele care împing funcționarii publici spre corupție.
În viața publică , corupția apare mai ales în cateva sectoare , indiferent de structura politică sau de nivelul de dezvoltare socială sau economică al unei țări. În general , este probabil ca actele de corupție să apară acolo unde sectorul public și cel privat se întâlnesc și , în special , acolo unde o responsabilitate directă legată de furnizarea unui anume serviciu sau de aplicarea unor reguli ori a unor obligaii financiare. Printre acestea se numără de exemplu achizițiile de acordare a licențelor , a autorizațiilor de import sau export , realocarea terenurilor și colectarea veniturilor sub formă de impozite sau taxe vamale.s.a „ Factorii determinanți care generează și favorizează criminalitatea administrativă , îndeosebi corupția sunt :
- Lipsa unor principii morale adânc implementate în conștiința indivizilor , precum și atenuarea sentimentului de teamă față de răspunderea în fața organelor abilitate.
- Negarea ordinii sociale și a legilor
- Lipsa de reacție promptă a opiniei publice , prevalarea intereselor egoiste , a liniștii și confortului propriu.
- Înregistrarea funcționarilor publici în partidele aflate la guvernare și compromisul ilicit în planul activităților de administrație publică
- Înființarea a numeroase „ organe de control ” generatoare de birocrație și corupție
- Încălcarea principiului separației puterilor în stat prin implicarea înalților funcționari publici în activitatea jurisdicțională etc.”
Bineînțeles că lista cauzelor corupției din administrația locală poate continua , însă putem defini ca fiind reprezentativi acești factori generatori ai fenomenului. În contextul globalizării putem considera corupția nu numai o cauză ci și un efect al liberalizării economice incomplete , neuniforme sau ineficiente , iar statul este privit îndeosebi prin prisma gradului în care facilitează sau împiedică procesele pieței. Astăzi , în contextul dezvoltării economice , și mai nou din 2008 de criza economică , cand ne referim la cazuri de corupție , primul lucru care ne va veni în minte va fi darea de mită.
În viziunea unor autori precum Michael Johnston corupția reprezintă „ o cale prin care elitele pot sa-și construiască susținerea politică în cadrul societății și să găsească mijloace de menținere a colaborării atât în parlament cât și în administrație. Este un mod prin care oamenii de afaceri și investitorii pot depăși rapid problemele birocratice.” Ar fi probabil , un aspect nobil al fenomenului corupției , dar pe de altă parte cel mai util ar fi debirocratizarea administrației publice ca și măsură anticorupție.
Ca și măsuri anti-corupție am putea distinge , selectarea „ agentilor ” , a celor care trebuie să sancționeze actele de corupție , „ schimbarea recompenselor și a penalităților ” în ideea că nu vor fi motivați să facă acest lucru atâta timp cât nu sunt motivați financiar iar cei care fac acte de corupție se gândesc că pedeapsa este mult prea mică , „ strângerea de informații ” cu ajutorul cărora se poate informa opinia publică cu privire la felul cum să prevină corupția , „schimbarea atitudinii privind corupția” în sensul că în acest fel se va ridica pragul în care funcționarul public va accepta mita , prin responsabilitate si educație și nu în ultimul rând „eliminarea unor programe publice” care funcționează prost și sunt mai degrabă surse generatoare de corupție pentru funcinarul public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu